Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti împreună cu o serie de universităţi partenere din ţară şi străinătate

“Proiectul îşi doreşte o deschidere de competenţe pe piaţa muncii, în arii care nu sunt acoperite la nivelul învăţământului de bază, răspunzând necesităţii actuale de specializare pe arii înguste. Ne propunem creşterea mobilităţii academice, promovarea bunelor practici, precum şi atragerea mediului privat. Dacă va fi un succes, acest proiect de studii interdisciplinare pe arii înguste poate fi replicat şi pe alte specialităţi”, a declarat Daniel Boda, manager de proiect, cercetător principal II, preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului (ANM).

Cancerul este a doua cauză de deces în România, după afecţiunile cardiovasculare. Deşi sunt cele mai frecvente forme de cancere, neoplasmele cutanate sunt deseori ignorate și de către pacient şi de către medic, datorită morbidităţii şi mortalităţii scăzute a anumitor forme. Totuşi, melanomul este cea mai agresivă formă dintre toate tipurile de cancer. În prezent, în România nu există servicii specializate care să abordeze unitar cancerele de piele şi nici medici supraspecializaţi, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Grupul ţintă este reprezentat de
1 000 de studenţi şi masteranzi, la care se adaugă 600 de membri ai comisiilor şi ai structurilor de conducere din universităţi şi facultăţi, care vor beneficia de burse şi de stagii de pregătire în universităţile partenere. Potrivit lui Daniel Boda, bursele urmează să fie acordate pe baza unei metodologii transparente de selecţie, care va fi elaborată în perioada următoare.

Proiectul este finanţat din Fondul Social European şi se întinde pe o durată de trei ani. În cadrul proiectului vor fi organizate schimburi de experienţă între universităţile partenere şi seminarii specifice pe dermato-oncologie. De asemenea, urmează să fie elaborat un ghid de bune practici în dermato-oncologie şi un tratat în domeniu.

Un alt obiectiv al proiectului vizează dezvoltarea unei reţele virtuale în dermato-oncologie – dermato-onco-net – şi crearea unui sistem de telemedicină în domeniu.
“Urmărim să realizăm un sistem de diagnostic la distanţă, prin care informaţiile vor fi împărtăşite şi transmise între parteneri, astfel încât fiecare să beneficieze de experienţa tuturor centrelor implicate”, a precizat Daniel Boda.

Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica

Delia Budurcă, redactor șef

Programele de pregătire pentru obţinerea de atestate de studii complementare au rolul de a creşte calitatea competenţelor profesioniştilor şi a performanţei din sănătate: asumarea mai conştientă a responsabilităţilor profesionale, capacitatea de-a utiliza resursele mai eficient, de a lua decizii şi a rezolva problemele din practică. >>>

Programele de pregătire pentru obţinerea atestatelor de studii complementare sunt organizate de Ministerul Sănătăţii (MS) şi intră în categoria programelor de dezvoltare profesională continuă. Se adresează medicilor specialişti, medicilor de medicină generală, medicilor dentişti şi farmaciştilor. Programele de studii complementare sunt adaptate la standardele de pregătire din Uniunea Europeană, pe baza nevoilor de formare pentru fiecare specialitate în parte şi a propunerilor Comisiilor de specialitate din minister, cu avizul Colegiului Medicilor, al Colegiului Medicilor Dentişti şi, respectiv, al Colegiului Farmaciştilor.

Programa cursurilor, metodologia de desfăşurare, criteriile de evaluare, tematica de examen pentru obţinerea atestatului, responsabilul naţional de program şi acreditarea lectorilor, centrele de pregătire, drepturile şi obligaţiile deţinătorului atestatului sunt aprobate de minister pe baza propunerilor făcute de Comisiile de specialitate.  Tot MS echivalează studiile efectuate în străinătate în domeniul de pregătire corespunzător atestatului, cu acordul responsabilului naţional de program şi cu avizul Colegiului Medicilor, al Colegiului Medicilor Dentişti sau al Colegiul Farmaciştilor, pe baza corespondenţelor curriculumurilor de pregătire (conţinut, durată, evaluare). Echivalarea se face atât pentru cetăţeni români cât şi pentru cetăţeni ai unui stat membru UE, ori ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene. Programele de atestate sunt organizate în sistem uni- sau plurimodular, corespunzător prevederilor curriculare. Taxa de participare la program este stabilită conform bugetului de cheltuieli aferent, în baza parteneriatului încheiat cu responsabilul naţional de program şi cu instituţia implementatoare. În urma finalizării programului de pregătire, absolvenţii se pot înscrie la examenul naţional de obţinere a atestatului, care se organizează de către Ministerul Sănătăţii în una sau două sesiuni anuale.

Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica

Cristian Vlădescu, directorul general al Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Management Sanitar (SNSPMS), spune că ar trebui să avem organisme funcţionale de monitorizare la nivel sanitar – aşa-numita medicină bazată pe dovezi –, un prim pas fiind făcut în cadrul Şcolii, unde au fost făcute primele Ghiduri naţionale de diagnostic şi tratament pentru primele zece patologii. În ceea ce priveşte personalul, salariile mai bune, o politică naţională de recrutare şi atragerea de personal din afara sistemului ar proteja resursa umană rară, respectiv medicii şi asistentele

- Sunteţi directorul general al SNSPMS şi una dintre personalităţile cu cea mai vastă experienţă în domeniul managementului sanitar. Cum aţi diagnostica sistemul de sănătate românesc ?

- Într-un raport al comisiei prezidenţiale pe care l-am coordonat sunt cuprinse câteva lucruri: o analiză a sistemului şi o serie de soluţii. În esenţă, cred că problemele din sistemul sanitar sunt pe mai multe paliere: primul este cel al resurselor umane. România a intrat în anii ‘90 cu cel mai mic număr de cadre medicale raportat la totalul populaţiei din Europa, nu din UE. După aderare, situaţia nu s-a îmbunătăţit, indicatorii arată acelaşi lucru: faţă de media Uniunii Europene, România are cu 40% mai puţini medici la 1 000 de locuitori. Proporţia redusă se menţine pentru toate categoriile de cadre medicale. Fireşte, lucrul acesta duce la probleme de accesibilitate. Nu doar că numărul cadrelor medicale este redus, dar şi distribuţia lor este inegală. Există zone întregi care nu au nici un fel de medic, sunt 100 de localităţi care nu au nici un medic – din statisticile pe 2009 – şi multe alte zone fără specialităţi.

O altă problemă o constituie organizarea şi finanţarea – care, comparativ cu media UE, este foarte mică. România alocă aproximativ 4% din PIB pentru sănătate, iar Franţa foloseşte 10‑11% din PIB, din care 6,5% din PIB sunt asigurările obligatorii. La noi, majoritatea banilor vin de la sistemul de asigurări sociale la care contribuie doar 5 milioane din întreaga populaţie a României, de aproape 22 de milioane de locuitori. Aceasta înseamnă că numai cam un sfert din populaţie sunt contributori, însă banii sunt utilizaţi de întreaga populaţie. Vorbim de o subfinanţare a sistemului, media în UE fiind de 7-8% din PIB.

Se mai pune şi problema eficienţei utilizării acestor bani şi din acest punct de vedere este păcat că nu avem organisme funcţionale de monitorizare la nivel de sistem sanitar – aşa-numita medicină bazată pe dovezi. Ar trebui să se analizeze cât din tot ceea ce se face astăzi în România este bazat pe dovezi, cât pe medicina tradiţională şi cât pe păreri mai mult sau mai puţin ştiinţifice. Banca Mondială, printre alte cerinţe, a solicitat şi implementarea unui sistem de evaluare a tehnologiilor medicale, care să facă două lucruri: să vadă ce funcţionează la nivel global şi, din ceea ce funcţionează, să aleagă ce putem prelua noi, având în vedere resursele locale reduse, atât umane cât şi financiare. O parte din acestea le-am dezvoltat începând cu anul trecut inclusiv în cadrul şcolii, când am făcut primele zece ghiduri naţionale de diagnostic şi tratament pentru primele zece patologii, atât ca frecvenţă, cât şi ca gravitate şi costuri.

- Şcoala pe care o conduceţi oferă cursuri de formare de nivel european. În acelaşi timp se pune problema nevoii unui număr tot mai mare de cadre medicale competente. Cum stimulaţi cadrele medicale să urmeze cursurile SNSPMS ?

- Sunt mai multe abordări. De aproximativ patru ani, exista o cerinţă pentru ocuparea mai multor funcţii în sistem, şi şcoala era una din instituţiile care venea în întâmpinarea acestei cerinţe. SNSPMS a fost dezvoltată din 1991 ca un proiect al Băncii Mondiale. De atunci, un consorţiu de şcoli au venit şi au predat aici de la începutul anilor ’90, pentru a o dezvolta. Curricula cuprinde acum un pachet complex de cursuri de management ce diferă atât ca durată, cât şi ca specialitate.

Separat, şcoala are posibilitatea legală de a face şi cursuri de master, o formă de învăţământ la care ar avea acces şi persoanele care nu sunt medici, aşa cum este obligatoriu pentru atestate. Lărgim astfel aria celor care vor să lucreze în sistem. Lucru necesar dacă vrem să nu folosim resurse rare, specializate, în poziţii care nu trebuie ocupate neapărat de persoane care au terminat Facultatea de medicină. SNSMPS şcolarizează anual câteva sute de specialişti nu doar în Bucureşti, dar şi în centrele partenere din ţară, în esenţă în marile universităţi.

Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica

Interviu realizat de Johana Toma

In ultimii ani a fost iniţiat la nivel european un proces uniform de formare profesională şi de certificare în specialităţile medicale. Acest proces este integrat de Uniunea Europeană a Medicilor Specialişti (UEMS), o organizaţie cu sediul la Bruxelles 
(www.uemssurg.org). Deşi res-pectivul organism a fost înfiinţat la mijlocul anilor ’90, procesul de certificare europeană se află încă la început.

“În momentul ăsta se conturează un sistem european de învăţământ, care înseamnă acreditare de centre, de profesori, cursuri de pregătire, organizare de examene, acordarea de diplome, un sistem de certificare. Procesul demarează greu, dar numărul de candidaţi a crescut an de an; pe măsură ce oamenii află că există atari examene europene şi acestă diplomă, se vor strădui să o obţină. În viitor respectivul proces şi diploma finală vor sta la baza întregii activităţi pe specialitatea respectivă, în Europa”, explică Irinel Popescu, directorul Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic din cadrul Institutului Fundeni, care este implicat în două secţiuni, cea de chirurgie hepato-
-bilio-pancreatică şi cea de transplant.

Secţiunea de transplant, deşi înfiinţată în 2007, este mai avansată în ceea ce priveşte acest program de integrare faţă de alte secţiuni. Procesul a demarat prin constituirea unui corp de profesori examinatori care, pe baza CV-ului, au primit o Diplomă Onorifică (Honorary Diploma – n.red.), care le permite să facă parte din corpul profesoral. Profesorul Irinel Popescu a primit o asemenea Diplomă Onorifică în 2009. Între specialiştii de nivel european care au fost cooptaţi în rândul examinatorilor fac parte şi doi români, prof. Irinel Popescu şi prof. Mihai Lucan.

Corpul profesoral este implicat atât în examinarea aplicanţilor pentru specializare europeană în transplant, cât şi în organizarea unor cursuri pregătitoare pentru aceştia. În cadrul Diviziei de transplant există patru module: pentru transplant multiplu, pentru transplant de rinichi, de pancreas şi de ficat. Fiecare candidat trebuie să treacă acelaşi modul cu două comisii diferite, fiecare comisie având trei profesori examinatori. În caz că doreşte să aplice pentru mai multe module, fiecare modul presupune aceeaşi procedură de examinare. Examenul este oral.

“După îndelungi dezbateri în cadrul corpului profesoral s-a decis că cea mai bună formă de examinare este examenul oral; o comisie alcătuită din trei profesori examinează fiecare candidat în parte şi acordă un calificativ, «admis» sau «respins»”, explică Irinel Popescu.

Solicitanții trebuie să îndeplinească o serie de condiţii specifice. Ca exemplu, pentru a aplica pentru diploma europeană în transplant hepatic trebuie să ai cel puţin 30 de transplanturi hepatice efectuate personal.

Până acum, în urma examenelor susţinute anual, la Praga (2007), Berlin (2008) şi Paris (2009), câteva zeci de specialişti au obţinut Diploma Europeană în Transplant, pentru unul sau mai multe module. În 2010 examenele sunt prevăzute pentru luna octombrie, la Porto (Portugalia).

“Până acum nu a fost nici un candidat din România, deşi am avut circa zece participanţi la cursul de pregătire de la Budapesta. Există un sistem european, există centre de pregătire acreditate de către UEMS, şi ar fi de dorit ca şi candidaţii din România să încerce să treacă acest examen”, explică profesorul Irinel Popescu. Prima sesiune de cursuri pregătitoare a avut loc la Budapesta, în 2009, unde între cei care au predat s-a numărat şi prof. Irinel Popescu. Un alt curs de pregătire este programat pentru luna martie, la Roma.

Deşi în România nu există încă un centru de pregătire acreditat UEMS, prof. Irinel Popescu spune că există intenţia ca şi Institutul de la Fundeni să aplice pentru a deveni centru de pregătire la nivel european.

Se conturează un sistem european de învăţământ, de la acreditare de centre, de profesori, cursuri de pregătire, organizare de examene, până la acordarea de diplome şi a unui sistem de certificare. În viitor, acest proces şi diploma finală vor sta la baza întregii activităţi pe specialitatea respectivă, în Europa”, explică prof. Irinel Popescu.

Delia Budurcă, redactor-șef

Prof. dr. Ştefan Drăgulescu este fondatorul și primul director al Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara. Și-a adus contribuția la dezvoltarea chirurgiei intervenționale, a eco-cardiografiei clinice și electrofiziologiei prin numeroase lucrări și dezvoltarea unor tehnici noi. Este membru în numeroase societăți științifice internaționale.

Cum vedeţi evoluţia învăţământului universitar timişorean în ultimii ani? Ce s-a modificat şi ce a rămas neschimbat ?

După cum se ştie, conştiinţa umană este cel mai greu de schimbat. De aceea, pe alocuri mai putem găsi lucruri neschimbate, care funcţionează încă doar în virtutea inerţiei. Dar nici măcar acestea nu au rămas total neschimbate. Noile condiţii sociale, politice, materiale, informaţionale, structurale s-au schimbat atât de mult, încât şi cea mai refractară conştiinţă  a fost influenţată într-o oarecare măsură. Consider că aceste influenţe au făcut posibili, indubitabil, paşi evidenţi pe drumul progresului şi al dezvoltării. Să ne gândim doar la modernizarea învăţământului universitar prin faptul că se beneficiază de aparatură performantă, de multe ori de ultimă generaţie. Să ne gândim la schimburile de experienţă cu străinătatea, schimburi care îmbracă forma congreselor, stagiilor, specializării, doctoranturii şi altele. Desigur că această temă este suficient de vastă ca să poată ocupa integral spaţiul afectat acestui interviu. De aceea eu m-am rezumat la a creiona doar unele jaloane care o caracterizează şi-i stau la bază.

Câţi medici ies anual de pe băncile u.m.f. Timişoara şi cum sunt ei absorbiţi de sistemul de sănătate (spitale)? Cum comentaţi aceste cifre ?

Dacă anul înfiinţării universităţii noastre a debutat cu 412 studenţi în anul I şi 76 în anul II, prima promoţie sfârşind cu 70 de absolvenţi, astăzi, la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” din Timişoara, studiază 5 089 de studenţi, dintre care o bună parte sunt studenţi străini, iar cifra absolvenţilor din promoţia 2009 se ridică la 750.

Ţara noastră are nevoie de medici capabili să ţină ştacheta ridicată la nivelul Uniunii Europene. De aceea, atât timp cât sunt pe băncile şcolii, se încearcă o permanentă perfecţionare a formelor de învăţământ, pentru ca rezultatele să fie performante. Din nefericire, sistemul sanitar din România are, la ora actuală, mari carenţe. Se luptă cu o acerbă stare de sărăcie. Are nevoie de o finanţare mult mai substanţială, de un management mult mai eficient. Carențe ce duc inevitabil la creşterea lipsei de interes pentru performanţă în medicină, tinerii medici având de făcut faţă vieţii zilnice, preocupaţi de lipsurile băneşti în care se zbat, beneficiind de salarii extrem de mici, neavând locuinţe, ca să le amintesc doar pe cele mai devastatoare. Din astfel de cauze mulţi dintre absolvenţii noştri îşi caută locuri de muncă în străinătate. Consider că este imperios necesar să ne mobilizăm toate forţele pentru a eradica cât mai repede posibil aceste neajunsuri, iar medicii noştri să rămână în spitalele româneşti. Aş considera la fel de necesar ca medicilor de familie să li se ofere condiţii decente de muncă şi de viaţă şi în mediul rural, facilităţi care să-i atragă şi să-i fixeze în acele locuri.

Câţi rezidenţi învaţă la u.m.f. Timişoara ?

Pentru a aduce o stare de satisfacţie faţă de meseria aleasă, în rândurile tinerilor medici, este necesar ca sistemul de rezidenţiat să fie supus unor transformări. Este bine venită ideea descentralizării examenului de admitere în rezidenţiat. Acest lucru va da o mai mare veridicitate în evaluarea corectă a cunoştinţelor reale ale candidaţilor, care să se facă nu pe baza unor testări grilă închistate şi neconcludente în ceea ce priveşte bagajul real de cunoştinţe, ci o mare pondere să o deţină examinarea prin interviu, care este o formă flexibilă şi mult mai edificatoare asupra potenţialului profesional individual. În momentul de faţă  universitatea noastră găzduieşte 1438 de medici rezidenţi.

Ce particularitate are u.m.f. timişoara în peisajul universitar românesc ?

Universitatea de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” din Timişoara este o instituție de învățământ superior care, prin competenţa corpului didactic, a personalului administrativ şi  a studenţilor, promovează concepte novatoare în evoluţia învăţământului universitar românesc. Sunt convins că este o componentă universitară avangardistă în sistemul învăţământului superior românesc din acest moment.

Ce programe dezvoltă u.m.f.t. în parteneriat cu uni-versităţile din străinătate ?

În domeniul activităţilor educaţionale, dorim să fie păstrate valorile tradiţionale, care ne acordă baza  de la care am pornit în modernizarea care se impune, precum şi adaptarea la noile condiţii, comune cu cele ale U.E. Programele educaţionale, la nivel de licenţă, master, doctorat şi şcoală
post-doctorală, sunt sprijinite de colaborările internaţionale, prin programe comunitare, precum Erasmus, Leonardo da Vinci şi altele. Acestea sunt materializate prin cooperări bi- şi trilaterale, formarea de consorţii, care joacă un rol important în urmarea unor programe educaţionale moderne, cuantificate  şi urmărite conform criteriilor europene. În acest mod creşte nivelul de conştientizare şi de instruire, atât al corpului didactic, cât şi, mai ales, al beneficiarilor noştri, studenţii, masteranzii, doctoranzii, rezidenţii. Universitatea noastră este implicată într-un număr de douăzeci şi trei de astfel de formaţiuni, printre care se numără Medical University Viena, Eberhard Karls Universität Tübingen, Ludwig Maximilian Universität, München, Johan Wolfgang Goethe Universität, Frankfurt, Université de la Mediterrannée Aix Marseille, Universitatea din Belgrad, Universitée Paris „Pierre et Marie Curie”, Universitatea din Szeged, Universita degli Studi di Bari, Universita degli Studi di Verona, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemitanu”, Chişinău, Medical University of Plovdiv şi altele.

Segmentul cercetare este unul foarte important cu privire la criteriile de performanţă ale unei instituţii de învăţământ superior medical. Care sunt politicile u.m.f.t. în acest sens? Pe ce domenii medicale se axează ?

Universitatea de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” din Timişoara îşi propune instituirea unui sistem prin care să beneficieze de veniturile atrase prin activitatea de cercetare. Valoarea contractelor naţionale este în continuă creştere. Spre exemplu, luând în considerare doar perioada ultimilor 10 ani, până în 2007 s-a înregistrat, în fiecare an, o dublare a valorii granturilor obţinute prin competiţiile naţionale şi internaţionale. Anul 2009 a fost unul dificil datorită reducerii dramatice a fondurilor naţionale alocate cercetării ştiinţifice. Chiar şi în aceste condiţii, veniturile obţinute din cercetare sunt cât în 2007 şi 2008 la un loc, iar universitatea a reuşit să organizeze o competiţie internă pentru tinerii cercetători până în 35 de ani, finanţând şapte proiecte în valoare de peste 15 000 de euro. Universitatea urmăreşte acordarea unei mai mari independenţe celor care angajează contracte de cercetare, activităţi de consulting sau expertiză. Consolidarea şi dezvoltarea capacităţilor manageriale în domeniul cercetării stiinţifice universitare, cu accent pe identificarea şi atragerea resurselor interne şi externe de finanţare. Dezvoltarea resursei umane înalt performante în domenii medicale prioritare la nivel european şi a infrastructurii de cercetare. Promovarea cercetării de excelenţă şi racordarea ei la standardele actuale. Creşterea vizibilităţii internaţionale a activităţii ştiinţifice a comunităţii universitare. Priorităţile de cercetare ale Universităţii de Medicină şi Farmacie pot fi schematizate în modul următor:

Teme translaţionale

• 
Biologie moleculară
şi Genomică

• 
Terapii celulare şi Imunologie

• 
Fiziologie şi Fiziopatologie
integrativă

• 
Imagistică şi Modelare
informatică

• 
Farmacoterapie şi Fitoterapie

Teme strategice generale

• 
Boli degenerative-Gerontologie

• 
Patologie orodentară

• 
Patologie medicală
şi chirurgicală

• 
Kinetoterapie şi Recuperare medicală

• 
Medicină preventivă
şi comunitară

Teme strategice prioritare

• 
Boală neoplazică

• 
Boală aterosclerotică

• 
Medicină experimentală şi op–timizarea biodisponibilităţii

Dintre acestea, temele de cercetare care vor fi promovate în cadrul colaborărilor internaţionale sunt:

• Cancer biology-from molecular targets to prognostic factors and chemoprotection

• Cardiovascular medicine-from basic research to clinical application.

Care sunt raporturile dintre conducerea U.M.F.T. şi organizaţiile studenţeşti? Prin ce se materializează sprijinul acordat ?

Am înţeles, încă din 1989, că o universitate poate să meargă înainte, să-şi corecteze minusurile care apar pe parcurs, numai printr-o colaborare transparentă, sinceră şi competentă, pe toate palierele, între studenţi şi dascăli.

Cum face faţă u.m.f. timişoara – în situaţia crizei economice– cheltuielilor solicitate de infrastructură, materiale educaţionale, investiţii de modernizare etc. ?

Răspunsul meu va fi scurt şi concis, deoarece nu mă voi raporta la cifre, ci la un principiu de bază pe care-l aplicăm cu consecvenţă. Păstrăm un echilibru, stabilind în Senat priorităţile de finanţare în învăţământ, programe de cercetare, investiţii în infrastructură, adică în toate domeniile care alcătuiesc şi contribuie la procesul de învăţământ, cu grijă ca balanţa să nu încline nemotivat spre una dintre părţi.

Certificat semnat de Regele Mihai

Universitatea de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” din Timişoara a luat fiinţă sub forma unei facultăţi din cadrul Universităţii de Vest, prin semnarea în 30 decembrie 1944 a decretului Lege nr. 660, de către Majestatea Sa Mihai I, Regele României.

De atunci şi până acum, mulţi medici care profesează atât în ţară cât şi în lumea întreagă, se mândresc cu faptul că sunt absolvenţi ai acestei universităţi.

De-a lungul anilor, actuala universitate a cunoscut mai multe transformări structurale, până când a ajuns la actuala sa formă, care cuprinde Facultatea de Medicină cu specializările sale: de Medicină Generală, de Moaşe, de Asistenţă Medicală Generală, Radiologie şi Imagistică, Laborator Clinic, Balneofiziokinetoterapie şi Recuperare, precum şi cea de Nutriţie şi Dietetică.

Facultatea de Medicină Dentară, având specializarea de Medicină Dentară,  de Tehnică Dentară şi de Asistenţă Dentară.

Cea de a treia facultate este şi cea mai nouă, Facultatea de Farmacie, cu specializările proprii: de Farmacie şi de Asistenţă de Farmacie.

Interviu realizat de Ioana Georgescu cu dl prof.dr. Ştefan Drăgulescu, rectorul Univeristăţii

Prof. dr. Constantin Ciuce este medic primar chirurg, chirurgie generală și vasculară.

Este director al Centrului de Formare în Microchirurgie din cadrul UMF Cluj-Napoca.
Are o bogată activitate în cercetarea experimentală și în cea clinică, fiind și președinte sau membru în numeroase asociații profesionale naționale și internaționale.
De asemenea, este investigator principal într-un studiu clinic internațional multicentric.

– Care sunt valorile pe care şcoala clujană de medicină le- a păstrat şi astăzi şi pe care le transmite noilor generaţii de medici ?

Omenia. Respectul pentru înaintaşi, faţă de omul bolnav, față de colegi. Simţul măsurii, al aprecierii valorii, al prestigiului profesiei. Judecata clinică, evoluţia profesională, tendința de progres. Totul și toate, urmărind dezvoltarea ştiinţelor medicale, datorie sfântă faţă de şcoală.

– Care sunt personalităţile me-dicale care au urmat cursurile UMF
“Iuliu Haţieganu” ?

Făcând excepţie de la istoria recentă, menţionăm câteva personalităţi, cele mai multe apar-ținând „generaţiei de aur” cunoscute, ca şi ctitori ai universităţii: Iuliu Haţieganu (1885-1959), cel mai strălucit clinician din Transilvania, primul decan al Facultăţii de Medicină, primul profesor care a susţinut cursuri în limba română, punând bazele sistemului de învăţământ superior în limba română la Cluj; Iuliu Moldovan (1882-1966), fon-datorul şcolii de igienă şi sănătate publică Cluj-Napoca, mem-bru corespondent al Academiei Române; Valeriu Bologa (1892-1971), prestigios istoric al medicinei din Europa; Victor Papilian (1888-1956), personalitate marcantă a şcolii clujene de medicină în domeniile anatomo-patologiei și histologiei; Ioan Goia (1892-1982), întemeietorul învăţământului de semiologie în România; Teodor Goina (1896-1985), profesor de elită în învăţământul farmaceutic din Cluj; Victor Preda (1912-1982), membru al Academiei Române; Erwin Popper (1906-1974); Octavian Fodor (1913-1976), întemeietorul gastroenterologiei române, membru al Academiei Române. Dintre absolvenţii generaţiilor de după 1940, s-au validat, în ţară sau în străinătate personalităţi medicale ce şi-au câştigat un prestigiu binemeritat. Ei îşi vor găsi loc, în viitorul apropiat sau mai îndepărtat în istoria medicinii.

– Având în vedere integrarea europeană, consideraţi că tradiţia didactică ar trebui completată cu o serie de alţi parametri cum ar fi: abilităţile de comunicare, capacitatea de lucru în echipă, necesare viitorului medic? Cum vedeţi acest aspect ?

Legat de prelegeri, sunt în favoarea păstrării profesorului în amfiteatre. Cred însă că modul de transmitere a cunoştinţelor trebuie schimbat. Monologul profesoral, unidirecţional, dinspre catedră spre student şi-a avut rostul lui în timpurile în care sursele bibliografice erau deficitare. În prezent, internetul şi bibliotecile înzestrate corespunzător sunt la îndemână fiecărui student, pentru obţinerea informaţiei specifice.

Nici o carte însă şi nici o pagină de internet nu pot înlocui profesorul înzestrat cu darul predării, capabil să iscodească mintea tinerilor studenţi, să-i motiveze, să-i determine să-şi pună întrebări, să-i ajute să descopere cum pot ajunge la un diagnostic corect, de ce capcane să se ferească, ce să evite pentru a nu greşi şi, mai ales, în baza experienţei profesionale proprii, cum să înveţe din greşeli. Profesorul este cel care poate deveni model pentru generaţiile de tineri, dacă izbuteşte să convingă, prin prestigiul profesional, prin generozitatea împărtăşirii experienţei şi prin respectul pe care, oferindu-l, îl primeşte din partea pacienţilor săi .

În ceea ce priveşte testarea, prea mult testăm “cât au memorat” studenţii şi nu “ce au înţeles” din ceea ce au reţinut; dacă sunt sau nu capabili de asociaţii în amalgamul de cunoşţiinte pe care le deţin; dacă ştiu sau nu “cursul nostru”, indiferent de anul editării lui. Sunt convins de binefacerile pentru formarea profesională şi pentru practica medicală de cunoştiinţele dobândite în domeniile: abilităţi de comunicare, capacitatea de lucru în echipă etc.

În unele dintre universităţile de medicină există cursuri care acoperă această tematică. Din cauza masificării învăţământului medical, este dificil de crezut că practică clinică este eficientă în însuşirea acestor cunoştinţe.
Putem încerca să împrumutăm, din psihologie, un mijloc de învăţare prin jocuri de simulare – games simulation – , pentru a facilita însuşirea practică a acestor noţiuni indispensabile în activitatea unui medic.

– Aveţi schimburi de experienţă cu universităţile prestigioase din Europa? În ce constau acestea? Ce proiecte aveţi ?

Schimburile de experienţă cu prestigioase universităţi din Europa se realizează în cadrul acordurilor de cooperare bilaterală (cu 15 universităţi europene, dintre care putem aminti: “Ignacz Semmelweis “University of Medicine, Budapesta, “Albert Szent Gyorgy“ Medical University, Szeged; Université «Pierre et Marie Curie» Paris VI, Franţa; Université “Claude Bernard”, Lyon I, Franţa; Universität Leipzig, Germania; Université Libre de Bruxelles, Belgia).

De asemenea, în cadrul programului de învăţare pe toată durata vieţii (Lifelong Learning Programmed) avem acorduri semnate cu aproximativ 60 de instituţii europene de învăţământ superior, în cadrul cărora se realizeză mobilităţi pentru studenţi şi doctoranzi, în ambele sensuri, precum şi mobilităţi pentru cadre didactice (misiuni de predare şi stagii de perfecţionare) şi personal administrativ, tot în ambele sensuri.Precizăm,de asemenea, că numărul de mobilităţi care se efectuează în universitatea noastră prin programul Erasmus, în particular, şi prin celelalte programe în care suntem participanţi (CEEPUS, free moover, programele AUF etc.) este în creştere, ceea ce reprezintă o dovadă a aprecierii de care ne bucurăm şi care aduce beneficii de imagine şi de prestigiu universităţii noastre.

Dintre proiectele de viitor pe care le avem menţinez:doctorate în cotutelă, parteneriate în proiecte de cercetare, schimburi de experienţă privind managementul academic, creşterea mobilităţilor academice pentru cadre didactice şi studenţi.

– Câţi studenţi străini pregăteşte UMF “ Iuliu Haţieganu”? Ce facilităţi acordaţi medicilor străini să înveţe în România ?

În prezent sunt înscrişi 2148 de studenţi străini. Ei aparţin spaţiului european şi ţărilor non UE. Aceștia beneficiază de aceleaşi facilităţi ca şi studenţii români privind accesul la spaţiile de învăţământ, biblioteca, condiţii de examen identice . Au posibilitatea să înveţe în limba engleză sau franceză.
Căutăm să-i integrăm în comunitatea studenţilor români prin crearea de oportunităţi de colaborare prin asociaţiile studenţeşti.

Cred că este important să-şi creeze relaţii de prietenie, în spiritul respectului reciproc. Crescând împreună pot construi, în prezent, punţi peste ani. Fac parte din generaţiile care vor fi responsabile de sănătatea popoarelor lor şi pot da sens real “ Europei unite”.

– Ce ar trebui îmbunătăţit în mediul universitar românesc ?

Debarasarea de false valori. Recâştigarea demnităţii corpului profesoral. Crearea cadrului de asigurare a calităţii în formarea studenţilor prin convertirea finanţării pe student echivalent în finanţare multianuală. Crearea de standarde specifice pe specialităţi şi ierarhizarea universităţilor şi a corpului profesoral după valoarea reală. Finanţare în funcţie de clasificarea ierarhică.

Responsabilizare în acordarea diplomelor de absolvire. Suport financiar pentru cercetare. Creşterea autonomiei universităţilor în politica de resurse umane şi în recompensa salarială a angajaţilor în funcţie de performanţă. Susţinere financiară prin proiecte guvernamentale pentru modernizarea infrastructurii. Orientarea către piaţa forţei de muncă şi asigurarea fexibilităţii în restructurare în funcţie de solicitările acesteia.

– Intenţionaţi (sau aveţi) ca în programa de învăţământ să introduceţi cursuri de pregătire privind folosirea tehnologiilor de vârf (telemedicina, de exemplu) ?

Oferta educaţională a universităţii include învăţarea prin simulare, utilizând, pentru studenţi, rezidenţi şi medici specialişti tehnologii de vârf din domeniul ATI, medicina de urgenţă, chirurgie laparoscopică, diagnostic şi tratament endoscopic etc.
Intenţionăm să dezvoltăm, în viitor, acest domeniu care permite însuşirea corectă, de gesturi şi atitudini necesare viitorului medic. Privitor la telemedicină, suntem deschişi oricăror proiecte de colaborare.

– Domnule profesor, ce reprezintă UMF “ Iuliu Haţieganu” în peisajul universitar românesc de medicină?

UMF “Iuliu Haţieganu” reprezintă un model care, păstrân-du-şi nealterate valorile tradiţionale, doreşte să stea la aceeaşi masă cu universităţile europene adevărate şi ţinteşte spre recunoaştere internaţională. De asemenea, suntem un spaţiu academic în care ne străduim să convingem că singura autoritate recunoscută este cea bazată pe prestigiul obţinut prin realizările proprii. Este mediul prin care, şcoala medicală clujeană, continuă să trăiască şi să se dezvolte, perpetuându-şi crezul. Reprezintă locul în care prezentul respectă trecutul şi se străduieşte să construiască viitorul.

– Cum aţi caracteriza învăţământul universitar românesc
de medicină?

Judecat pe ansamblu, este sufocat de el însuși, insuficient finanţat, în mare măsură neperformant, golit de modele, necaptivant pentru generaţiile tinere.
Aspect pozitiv: în universități există resurse umane, concertizate prin reprezentanţi ai unor generaţii diferite, care conservă valorile fundamentale ale şcolii româneşti de medicină și sunt capabile să resusciteze spiritul studenților.

– Care sunt paşii pentru integrarea învăţământului clujan 
în învăţământul european?

Curricula adoptată, ECTS, standarde înalte, autoevaluarea calităţii şi corectarea neajunsurilor, schimburi de studenţi şi de cadre didactice, participarea ca membru in asociaţii ale universităţilor europene, deschidere către nou, flexibilitate, internaţionalizarea ofertei educaţionale etc.

Tinerii medici rezidenţi au avut oportunitatea să cunoască sistemul medical european, să se perfecţioneze şi să aducă în spitalele româneşti această experienţă. De anul viitor, rezidenţii români au posibilitatea să urmeze un stagiu de pregătire de un an într-un spital franţuzesc, pe baza unui formular de candidatură. “Este vorba de un schimb de experienţă prin care medicii români să-şi însuşească standardele europene spitaliceşti şi să revină în ţară pentru a le implementa la nivel local”, a declarat dr. Emil Matei, medic specialist chirurg, Institutul de Boli Digestive şi Trans-plant Hepatic.

Depunerea candidaturii începe din 18 martie 2010. Stagiul durează un an, începînd din 2 noiembrie (trebuie completat anul) şi până pe 31 octombrie (trebuie completat anul). Printre condiţiile de acceptare a candidaturii se numără: vârsta maximă 35 de ani, cunoaşterea foarte bună a limbii franceze, scrisoare de corespondenţă între medicul român, care a trimis rezidentul şi cel francez, care îl primeşte în stagiu etc. În cazul acceptării, medicul rezident primeşte 1450 de euro, iar gărzile şi orele suplimentare se plătesc separat (formularul poate fi descărcat aici)

Radiologia intervenţională, 
o tehnică de vârf cu multe beneficii

dr. Mihai Creţeanu,
radiolog, rezident , Spitalul Purpan, Toulouse

Acesta îşi desfăşoară activitatea în Departamentul de Neuroradiologie, în cadrul echipei prof. Christophe Cognard

– Cum aţi câştigat bursa la Toulouse ?

Bursa a fost atribuită de către societatea CIRSE (Cardiovascular and Interventional Radiological Society of Europe), societate profesională de radiologie intervenţională. Aplicaţia a fost făcută pentru un stagiu de pregătire în neuroradiologie, în special neuroradiologie vasculară. Acest domeniu este unul destul de puţin dezvoltat în România, fiind necesare aparatură de înaltă performanţă şi consumabile foarte scumpe.

– Care sunt deosebirile dintre sistemul de rezidenţiat franţuzesc şi cel românesc ?

Pot să vă ofer informaţii numai în ceea ce priveşte rezidenţiatul în radiologie. Durata de pregătire este tot de cinci ani (la fel ca în România), au module fixe de şase luni (diferit) şi trebuie să se rotească între mai multe servicii (Urgenţe, Neuroradiologie, Radiologie Generală). Același lucru se întâmplă şi la noi. Una din diferenţe este că trebuie, obligatoriu, ca unul dintre stagii să se desfăşoare în afara centrului de bază şi un altul într-o disciplină clinică.

– Ce credeți că ar putea România să preia din res-pectivul sistem? Ce ar putea fi aplicat la noi, în mod realist, în specialitatea dumneavoatră ?

Ar trebui preluată mobilitatea. În acest sens există chiar un proiect personal (X-change) care se află în dezbatere în cadrul Societăţii de Radiologie şi Imagistică din România. Proiectul are ca obiectiv dezvoltarea profesională a rezidenţilor de Radiologie şi Imagistică Medicală, cu scopul de a cunoaşte şi de-a aprofunda diferitele subspecialităţi ale disciplinei, prin mobilitatea lor în diferite centre universitare (clinici universitare, centre de excelenţă, centre de imagistică în domeniul privat). Prin intermediul acestui program rezidentul va putea să-şi aleagă cu deplin discernământ stagiul opţional, care este ultimul stagiu al curriculei de pregătire.

– Cât este de important să avem medici bine pregătiți în radiologie intervenţională ?

Radiologia intervențională este o subspecialitate de înaltă performanță în diagnostic şi terapie, în care tehnici minim invazive, cu indicaţii precise şi bine argumentate clinic, pot face ca, la costuri asemănătoare, sau chiar mai mici, să se poată obţine beneficii (diagnostic și terapie în aceeaşi procedură, reinserţie socio-profesională mult mai rapidă, calitatea vieţii) faţă de metodele tradiţionale.

– Ce anume v-a impresionat la colegii francezi ?

Atitudinea în faţa rezolvarii cazurilor. Activitatea medicală se desfăşoară într-o permanentă comunicare între colegi (în ca-zurile dificile, cel putin două-trei păreri) şi interdisciplinar (de exemplu: reuniuni între neurologi, neurochirurgi, neuroradiologi, neuroanestezişti).

O gardă la radiologie, plătită cu 100 de Euro

Dr. Bogdan Dorobăţ,
medic primar radiologie intervenţională, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

În 2005 am lucrat ca rezident de radiologie timp de şase luni în clinica de neuroradiologie a prof.dr. J. Chiras din Spitalul Pitiè-Salpêtriére, Paris. Am avut toate documentele medicale traduse în franceză şi legalizate, m-am înscris în Colegiul Medicilor şi la Universitatea de Medicină din Paris (unde am plătit o taxă de aproximativ 400 euro pentru şase luni). Am avut inclusiv carnet de rezident. Salariul meu era de 1250 euro/
/lună, iar dacă vroiam puteam să fac gărzi pe radiologie cu 100 euro/gardă. Suma asta o primeam ca medic extracomunitar.

Un medic rezident francez primea în jur de 2000 euro. Un medic specialist avea 4000 euro/lună, plus 500 euro/gardă. Programul era de opt ore, cu o pauză de masă la prânz. Una din marile diferenţe faţă de România era faptul ca acolo medicul nu este aglomerat. Are unul-trei pacienţi/zi plus eventual ceva consultaţii (nu în fiecare zi). Are timp să se ocupe cum trebuie de fiecare pacient, să stea de vorbă cu el, să-i explice şi să-i răspundă la întrebări. Totul se face pe bază de programare (exceptând urgențele). Programul pentru toată săptămâna este stabilit de vinerea dinainte. Rezidenții erau repartizaţi pe zile şi se roteau când lucrau pe aparate.

Nu era nici o problemă să ne înlocuim între noi. Acolo medicul nu se ocupă de partea de aprovizionare cu materiale (licitaţii), de făcut referate, rapoarte de activitate şi alte hârtii. Pentru asta există personal administrativ. Săptămânal aveau loc întâlniri cu medicii din alte specialităţi colaboratoare (neurochirurgie, ortopedie), cu care se discutau cazurile. Relațiile cu profesorul şi medicii titulari erau corecte. Nu comunicau prea mult extraprofesional. Văzând că am destulă experienţă, am fost lăsat să intru singur în sală din primele zile. Erau obişnuiţi cu medici din diferite ţări şi aveau destulă răbdare şi întelegere. Fiecare medic specialist își avea biroul personal, cu calculator conectat la internet.

Ce cuprinde dosarul:

• Scrisoarea de candidatură, cu motivele solicitării
• Formularul de candidat
• Detalii privind titlurile şi lucrările, precum şi stagiile din spitalele româneşti sau din străinătate
• Scrisoarea şefului serviciului (secție, departament, spital etc.) din Paris care autorizează stagiul în subordinea sa
• Asigurarea că singurul său candidat sunteţi dumneavoastră
• Scrisoarea oficială a decanului Facultăţii de Medicină unde aţi obţinut diploma de doctor, cu recomandarea acestuia pentru candidatură
• Copie legalizată conformă cu cea emisă de Ambasada Franceză pentru actele de şcolarizare
• Certificarea şefului de secţie din România care atestă primirea dumnevoas-tră înapoi după stagiu
• Certificat medical de la Ambasada Franceză
• Extras de naştere original
• Trei fotografii de identitate

Notă: actele trebuie autentificate la notariat