Cum caracterizați piața farma, pe finalul anului 2011 ?

Piața farmaceutică din România este un mediu de business dificil și greu predictibil pentru că, probabil nu doar specific industriei farma, cele mai multe decizii se iau peste noapte, fără o pregătire prealabilă.

Cum considerați că va fi afectată industria de noua taxă claw-back ?

În condițiile economice dificile prin care trecem, cred că taxa claw-back poate fi o măsură temporară, şi, de asemenea, cred că industria are capacitatea de a înțelege că taxa va ajuta la traversarea acestei perioade. Totuşi, pentru varianta propusă sunt necesare câteva modificări pentru a o face implementabilă, astfel încât să servească scopurilor pentru care a fost propusă şi nu pentru acoperirea unor deficienţe de bugetare.

Una dintre modificările care ar trebui realizate este stabilirea unui plafon care să facă taxa predictibilă. Nu e nimic mai rău în momentul în care administrezi ceva decât lipsa de predictibilitate, decât faptul că nu poţi calcula impactul final al unei măsuri. Un plafon de 10% ar putea fi o soluție destul de bună și ar putea transforma o astfel de taxă, care altfel ar fi abracadabrantă, într-o situație win-win-win pentru stat, pentru companii, care pot să planifice, și pentru pacienți, care să nu fie afectați în niciun fel.

O altă modificare ce se impune este baza taxării, nivelul de preţ la care se aplică; aici cred că este o scăpare, până la urmă. În textul aprobat al ordonanței se presupune că producătorii de medicamente ar trebui să plătească o taxă care ar trebui să acopere și adaosurile comerciale ale lanțului – ale farmaciilor și distribuitorilor. În domeniul medicamentului, unde prețul este reglementat la nivel de producător, adaosul comercial la nivel de distribuție și adaosul la nivel de farmacie, unde chiar nu poți să intervii pe lanț, să prevezi o taxă în care producătorul trebuie să acopere porțiunile celorlalți agenți economici este o greșeală copilărească și bănuiesc că va fi corectată.

Cum vă așteptați să evolueze piața în următoarea perioadă ?

Analiza pieței scoate în evidență câteva lucruri clare. În ţară există o foarte mare nevoie medicală neacoperită; spun medicală pentru că, în afară de medicamente, putem lua în considerare celelalte arii ale asistenţei medicale, care se situează la o mare distanţă faţă de ţările din jur. Nu compar asistenţa medicală din România cu cea din Franţa sau vestul Europei, ci cu Ungaria, Cehia sau Polonia.

Speranța de viață la naștere în România este cu zece ani mai mică decât în țările din Europa, mortalitatea evitabilă este de câteva ori mai mare, cheltuielile cu medicamentele per capita sunt la jumătate față de Ungaria, Polonia și Cehia. Aceste elemente arată că, fiind parte din Uniunea Europeană, cu bunele și cu relele ei, oamenii citesc, au acces la informații, încep să prețuiască sănătatea, să considere că dacă ești sănătos ești mai productiv, poți să lupți, să muncești, să îți faci o viață mai bună.  Nevoia de medicamente și de sănătate reprezintă un fapt cu care, orice ai face, administrativ nu ai cum să te lupți. Cred că din această cauză, tendința va fi ca România să recupereze distanța în primul rând față de țările din jur, și apoi şi față de celelalte. Așadar, piața va continua să crească tocmai pentru că este atât de mică față de celelalte țări, pentru că este acoperită atât de puțin.

Cred că în cinci ani de zile media compusă de creștere a pieței farma, indiferent de intervențiile economice sau macroeconomice și din cauza necesității acoperirii dife­renței față de țările din jur, va fi undeva în jur de 10%.

La cât estimaţi comerțul paralel ?

Nu pot estima, depinde foarte mult de aria terapeutică de care vorbim, de diferențele de preț față de țările din vestul Europei, dar cred că este o parte importantă care e în creș­tere doar din cauza gradientului de preț în care România are prețurile cele mai mici sau printre cele mai mici din Europa.

Prof. dr. Cristian Vlădescu a declarat în ultimul număr al Medica Academica faptul că este posibil să se introducă mecanismele cost-volum și cost-volum-rezultat. Care considerați că va fi efectul ?

Ultima reviziuire a unei liste de compensate s-a întâmplat în 2008. De atunci sunt peste o sută de medicamente care au intrat în asistența medicală a pacienților din alte țări și nu au intrat încă în România. Din punctul meu de vedere, mecanismul cost-volum sau un alt instrument luat în discuție pentru a analiza și, în cele din urmă, pentru a accepta prezența medicamentelor inovative pe piață este necesar și nu poate decât să mă bucure. Nu are importanță dacă va fi mecanismul cost-volum sau o altă decizie, însă cred că accesul la medicamentele inovative este o realitate și un semn de progres, un semn al faptului că îți pasă de cetățenii tăi. Dacă vorbim, principial, că aceasta este o cale prin care ne interesează să evaluăm accesul medicamentelor inovative la compensare pentru pacienții români, atunci salut această inițiativă; cred că e foarte bună.

Cum gestionează AstraZeneca problema termenelor lungi de plată ?

Aceasta este o realitate și o problemă foarte mare pentru că sunt termene de plată cum nicăieri nu mai există. Pentru a pune în practică acest model de business trebuie să găsești resursele intern. Sunt termene de un an de zile, deci companiile acoperă consumul pentru un an de zile al medicamentelor respec­tive. O întrebare de bun simț ar fi cât te costă să finanțezi o astfel de întârziere. Trebuie să găsești resursele respective – este greu, e diferit, dar ce este ușor poate să facă oricine. Trebuie să te adaptezi, până la un punct. Fiecare dintre cei care joacă își decide limita de suportabi­litate sau strategia pe care o adoptă.

Care sunt obiectivele de business pe care vi le propuneți pentru 2012 ?

Acestea sunt, în primul rând, cele legate de accesul la medicamente, de felul în care industria reușește să fie un partener al autorităților și al pacienților astfel încât accesul la medicamente să fie echilibrat; modul în care reușim, de exemplu, să convingem că această taxă claw-back este un instrument bun, necesar pentru o perioadă, din care toată lumea are de câștigat; felul în care transmitem mesajul legat de rolul genericelor într-o piață farma și nu discutăm teme false în care se spune că România are un acces la generice limitat. E o greșeală, nu este adevărat. România se află cel puțin în top cinci al celor mai prietenoase țări pentru intrarea genericelor, însă dezbaterile din țară transmit mesajul exact pe dos. Nu cred că mai există vreo țară care să aibă genericul compensat din momentul în care intră în piață, pentru că acum ai preț de referință pe toate listele de compensate. Însă mesajul în presă este cu totul altul!

România are nevoie de medicamente și o să continue să aibă pentru că oamenii înțeleg că sănătatea înseamnă o viață mai bună. Dacă reușești să fii un partener și să asiguri un mediu echilibrat între accesul la inovație și medicamente generice acolo unde le este locul, o taxă claw-back rezonabilă, mecanismele de compensare, termenele de plată, cred că nu poate să fie decât „win-win” pentru toată lumea. Acesta este obiectivul meu de business. Restul este „business as usual”.

Pentru textul integral vezi ediţia print Medica Academica,  luna Decembrie 2011.

Mulți se întreabă de ce sunt atâtea discuții despre un mecanism care nu a fost inventat în România, despre o lege care nu ar trebui comentată, ci respectată.

Cred că acest subiect va deveni în viitor un excelent studiu de caz despre cum nu trebuie implementată o lege fără a ține cont de regulile economice de bază, de părerea celor care ar trebui să plătească o taxă, de realitățile care guvernează o piață, de transparență și predictibilitate.

Ce este clawbackul? Un mecanism de evitare a unei creșteri necontrolate a cheltuielilor cu medicamentele. Să spunem că un sistem sanitar tratează astăzi 100 de pacienți. Pe baza datelor de incidență se estimează că numărul pacienților noi va fi de 10. Se negociază cu industria farmaceutică un mecanism de compensare a cheltuielilor în cazul în care numărul pacienților ar fi mai mare de 110. Apoi, pe baza datelor transparente de consum, după ce plătesc medicamentele consumate producătorilor, autorităţile cer o parte din banii cheltuiți peste această limită estimată. Clawbackul real se aplică după ce statele au finanțat corect tratamentele bolnavilor deja tratați și pe cele ale pacienților noi, și numai după ce au plătit integral medicamentele utilizate.

Cum arată clawback-ul românesc și cum și când a apărut el? Au fost două etape: clawbackul vechi (OUG 104/2009) și clawbackul nou (OUG 77/2011).

Clawbackul vechi a apărut într-o noapte din toamna anului 2009. Nimeni nu a știut. Nimeni nu a fost consultat. Guvernul a aprobat și imediat ministrul care l-a inițiat a demisionat. În esență, acesta impunea o taxă între 5% și 11% din importurile totale pentru medicamentele unui producător, indiferent dacă acestea erau re-exportate, cumpărate integral de pacienți sau parțial compensate. Mai mult, ordonanța nu era clară în ceea ce privește plătitorul sau sumele de plată. Într-un paragraf se menționa că taxa se aplică pe vânzări și în altul că se aplică pe încasări. Normele de aplicare au apărut după jumătate de an și au fost schimbate 12 luni mai târziu. Industria a făcut propuneri concrete în Parlament pentru modificarea acestei ordonanțe de urgență pentru a putea fi implementată și a colecta sumele corecte, respectiv cele direct legate de sumele utilizate pentru compensarea medicamentelor.

Deși majoritatea reprezentanților autorităților au fost de acord cu principiile susținute de producători pentru ajustarea ordonanței, procesul a fost blocat în Camera Deputaților. Nici astăzi, după mai mult de doi ani, clawbacul vechi nu a fost votat în plen. În tot acest timp, industria a insistat pentru clarificări. Acestea nu au venit. Rezultatul? Mai puțin de 5% din bani au fost colectați la buget. Toți au avut de pierdut. Statul, pentru că a încasat foarte puțin, producătorii, pentru că și-au blocat sume importante pentru plata clawbackului, care au condus la reducerea investițiilor.

Ce s-a învățat din experiența care a condus la acest eșec? Nimic.

La 1 octombrie 2011 a apărut clawbackul nou. Tot fără consultări reale, tot fără a se ține cont de felul în care taxa se aplică în alte țări, de contextul negativ care guvernează piața farmaceutică din România: termene de plată de aproape un an, prețuri la nivelul minim european, actualizarea listei de medicamente compensate blocată din 2007.

Ce înseamnă acest nou clawback? Producătorii trebuie să plătească toate tratamentele pe care nu le poate plăti statul înainte ca acesta să vireze banii. În loc să fie un mecanism de control al cheltuielilor, este o impunere de a acoperi subfinanțarea acută a bugetului alocat medicamentelor. Și asta nu e tot. Producătorii sunt forțați să plătească taxa și pentru marjele distribuitorilor, farmaciilor și TVA. Ce prevede legea în cazul imposibilității de plată? Excluderea medicamentelor de pe lista de compensare, adică penalizarea pacienților în cazurile în care producătorii nu pot plăti sumele imense pe care nu le poate plăti statul.

Tradus altfel, pentru 10 pacienți tratați în 2011 bugetul la începutul anului nu a acoperit mai mult de tratamentul pentru 7. Al 11-lea pacient care se va îmbolnăvi în 2012 și 3 din cei 10 aflați deja pe tratament nu vor mai putea fi tratați dacă producătorii nu vor plăti pentru ei. 4 din 11 înseamnă o taxă imensă. În contextul în care rata de tratament este foarte mică, iar producătorii vor trebui să plătească integral consumul care depășește bugetul, s-ar putea ca numărul pacienților tratați să crească la 12, 13 sau mai mult. Deci taxa este impredictibilă.

Nimeni nu câștigă, în cele din urmă. Statul nu va colecta ceea ce și-a propus, producătorii vor fi supuși unor presiuni care sfidează principiile economice, iar la mijloc sunt pacienții. De ce se întâmplă toate aceste lucruri? Nu știu. Probabil că este mai important ca bugetul să “se închidă” pe hârtie, că Ministerul de Finanțe are un cuvânt mai important decât Ministerul Sănătății, că transparența, predictibilitatea și sustenabilitatea nu sunt principii care se aplică în timpul “crizelor financiare”. <<<

Consideră că medicina e o profesiune pentru care “îţi trebuie har, pe care îl ai sau nu îl ai”, iar la decizia de a intra în farma a contribuit şi faptul că tatăl ei era medic, şi unul dintre cei cu har. Standardele erau aşadar foarte sus şi Simona Melnic şi-a ales un drum propriu.

A început cu o companie de produse etice, dar a parcurs, de-a lungul carierei profesionale, toate zonele – generice, vaccinuri, medicamente inovative – de la reprezentant medical la director general, astfel că acum cunoaşte farma în toate detaliile ei. Perioada de început o rememorează cu plăcere, ca pe o perioadă a cuceririi vestului, în care succesul a aparţinut celor curajoşi: “În primii ani era o foame deosebită de informaţii şi te simţeai util venind în întâmpinarea profesioniştilor din medicină. Piaţa i-a răsplătit pe cei curajoşi, vorbeam şi de creşteri de două cifre pe an, de pacienţi, de medici…” Faptul că a acoperit zone de business atât de variate îi dă un avantaj competiţional, spune Simona Melnic, prin perspectiva completă, rotundă, pe care şi-a creat-o.

Entuziasmul începutului şi al descoperirilor a fost rafinat în timp şi înlocuit ulterior de reglementări şi norme. “Acum piaţa se regularizează, şi principala mea problemă, în partea de corporate affairs, nu este atât competiţia – competiţia este acolo, la nivel molecular, şi este sănătoasă – cât provocarea de a contribui printr-o abordare consolidată, sectorială, la regularizarea pieţei farmaceutice, de o manieră cât mai raţională, asfel încât să asigurăm accesul la tratament al cât mai multor pacienţi”, spune Simona Melnic. Consideră că reglementările nu sunt o problemă în sine, ci lipsa de predictibilitate cu care se iau, precum şi numărul lor. “Nu există o abordare strategică, holistică, şi probabil că nu din rea intenţie, dar consecinţa este aceeaşi: lipsa de predictibilitate şi impactul atât asupra interesului legitim, de business, şi, nu în ultimul rând, asupra pacientului”, spune Simona Melnic. Exact această impredictibilitate este o măsură a eşecului profesional, pe care şi-l asumă ca şi contributor la nivel de industrie, dar şi la nivel personal. “Eşecul se poate cuantifica prin lipsa unei legislaţii predictibile; până în 2008 trebuie să recunosc că situaţia a mers ascendent, în ritm cu dezvoltarea economică, iar 2008 a fost un an favorabil, în care s-a structurat diferit dialogul. Astăzi, înţeleg şi încerc să empatizez cu guvernanţii, puşi în situaţia de a lua decizii dificile în condiţii de mari restricţii şi uneori îmbrăcând haina de pompier, pe de altă parte nu pot să nu constat că deciziile au fost luate în pripă, sub presiunea crizei, nu se calibrează unele faţă de altele, iar consecinţele se văd şi se vor vedea”.

La nivel de politici publice farma mai are de lucrat. “Suntem unul dintre interlocutorii din sistem; ne-am rafinat şi am învăţat să dialogăm, dar am omis partea de politici publice. Este de neiertat că deşi ne-am făcut lecţiile în ceea ce îi priveşte pe medici şi, cu măsură etică, pe pacienţi, am evitat partea de politici publice. Farma plăteşte acum pentru că nu şi-a conturat rolul adevărat în raport cu nevoile societăţii româneşti. Farma a greşit stând izolată în turnul de fildeş”, spune Simona Melnic.

Este ceea ce încearcă acum industria farma să facă. Se poate menţiona un studiu de caz, iniţiativa pe Health Technology Assessment (Evaluarea tehnologiilor medicale), unde farma încearcă, de data aceasta, “să-şi facă lecţiile din timp”, asigurându-şi, printr-o bună pregătire, locul său legitim la masa de discuţie şi evitând “accentele patetice” pe care le-a mai căpătat dialogul dintre farma şi autorităţi, pe alocuri.

Scopul, crede Simona Melnic, este alinierea intereselor pentru obţinerea unui rezultat optim, funcţional, pentru pacienţi şi pentru fiecare dintre părţile care activează în acest complex domeniu, al sănătăţii.

Cum e farma? “Elitistă, dinamică! Şi dă dependenţă!” <<<

Detectarea fraudelor este un demers foarte dificil, deoarece volumul de date este uriaș, iar resursele limitate au forțat mulți plătitori să adopte o strategie în care întâi plătesc, și ulterior, uneori mulți ani mai târziu, fac investigațiile necesare pentru a depista eventualele fraude. O asemenea atitudine este puțin probabil să conducă la recuperarea integrală a pierderilor.

Pentru a veni în întâmpinarea plătitorilor, a companiilor de asigurări de sănătate private sau de stat, precum și a consumatorilor în acest demers de limitare a abuzurilor și fraudelor, compania IBM a pus la punct o soluție cuprinzătoare și complexă, intitulată Sistemul de Management al Fraudelor și Abuzurilor (Fraud and Abuse Management System – FAMS). FAMS este un instrument foarte util în mâna plătitorilor pentru a indentifica și urmări cazurile de fraudă mai rapid și cu un mult mai bun raport cost/eficiență.

O soluţie complexă – de la prevenirea fraudelor la recuperarea sumelor

FAMS permite abordarea complexă și extinsă a variatelor aspecte ale investigațiilor și managementului fraudelor, incluzând prevenția fraudelor, investigarea, detectarea acestora și concluziile, care includ modul de recuperare a sumelor.

Soluția utilizează o combinație unică între capacitatea de căutare de date și o serie de instrumente grafice de raportare, identificând comportamentele potențial frauduloase sau abuzive chiar înainte de a fi plătite cererile respectivilor furnizori sau retrospectiv. De asemenea, sistemul poate analiza și retroactiv comportamente din trecut ale furnizorilor de sănătate, identificând tiparele suspecte.

În ambele cazuri, Sistemul de Management al Fraudelor și Abuzurilor este conceput pentru a lucra mult mai eficient decât în varianta tradițională, în care dosarele sunt analizate manual. Sistemul are capacitatea de a sorta zeci de mii de furnizori de servicii de sănătate și milioane de creanțe în doar câteva minute. De asemenea, poate face ierarhizarea furnizorilor de servicii medicale din punct de vedere al riscurilor și al comportamentului potențial agresiv.

Rapoartele și bazele de date sunt ușor de utilizat și permit întărirea capacității plătitorului de a stabili profilul furnizorilor de servicii medicale și de a evidenția cererile de plată suspecte.

Cu o abilitate superioară de a alege și selecta informații detaliate despre fiecare furnizor de servicii sau referitoare la fiecare solicitare de decontare, investigatorii antifraudă și auditorii pot reduce la maximum comportamentele suspecte, evitând irosirea eforturilor lor într-o muncă fără rezultate concludente, concentrându-se totodată pe elementele care generează cele mai mari fraude sau abuzuri.

Sistemul FAMS are o interfață grafică ușor de folosită, un sistem prietenos de utilizare a bazelor de date și o documentație complementară care îl face ușor de învățat și de utilizat.

Soluţia furnizează investigatorilor instrumentele necesare pentru a identifica eventualele comportamente aberante ale furnizorilor de servicii medicale. Astfel, datele privind cererile de decontare sunt evaluate statistic. Furnizorii de sănătate sunt împărţiţi pe categorii – medici generalişti, dentişti, etc. – şi sunt stabilite trăsăturile comune pentru fiecare grup.

Se stabileşte un profil al furnizorilor din fiecare grup ţintă, iar ulterior, trăsăturile grupului – exprimate în formă cantitativă – sunt transformate într-un sistem de scoring. Sistemul permite şi transpunerea grafică a concluziilor, permiţând evidenţierea furnizorilor cu comportament care se abate semnificativ de la medie.

Recuperare rapidă a investiției

Sistemul de Management al Abuzurilor și Fraudelor ajută la accelerarea și creșterea abilității de a recupera sumele plătite în mod eronat, însă, totodată, promovează respectarea regulilor atât de către furnizori cât și de către reclamanți, care înțeleg rapid că detectarea fraudelor a devenit mai sistematică și mai eficientă. Acest efect este cunoscut sub denumirea de “efectul santinelă”.

În plus, prin automatizarea proceselor conduse anterior manual și țintind potențialele fraude cu o mai mare acuratețe, investigatorii și auditorii devin mai eficienți și finalizează cu succes mai multe investigații. Mulți plătitori de servicii de sănătate își recuperează investiția în primul an de la implementare.

Implementarea practică a rezultatelor analizelor

Sistemul IBM de Management al Fraudelor și Abuzurilor este parte a portofoliului de soluții a Centrului IBM pentru Business Optimization. Acesta reunește expertiza specialiștilor companiei în domeniul industrial, al analizei de proces, în software și hardware, precum și capacitățile  IBM de a rezolva provocările de business ale clienților printr-o înţelegere profundă a acestora. Sistemul de Management al Fraudei și Abuzurilor are la bază expertiza în managementul riscurilor a specialiștilor companiei, mizând pe colaborarea dintre companiile de asigurări, cu implicarea majoră a tuturor categoriilor de utilizatori, într‑o evoluție continuă pentru eficientizarea și creșterea calității serviciilor medicale.

Pentru textul integral, vezi ediţia print Medica Academica, noiembrie 2011.

A intrat în farma în “perioada romantică”, în care regulile erau puţine şi erau multe de făcut. Suverană era “regula bunului simţ”, regulă care este încă cea mai puternică, pentru ea. Acum s-au adăugat numeroase reglementări, iar gradele de libertate s-au redus. “Ceea ce mi-am propus de la început a fost să nu mă schimb. Poate suna bizar, dar eu am fost de la început director. O poziţie care pentru unii ar putea însemna foarte mult, pe mine cred că nu m-a schimbat – consider că am rămas un om normal şi modest”.

Perioada romantică a însemnat imaginaţie şi realizări, începând cu accesul medicilor români la informaţia de ultimă oră. “Accesul medicilor la informaţie era destul de redus; cred că am fost printre primele companii care au făcut aici studii internaţionale foarte serioase, printre primii care am adus speakeri străini, foarte cunoscuţi, la noi.”

Se mândreşte că a pus umărul pentru a crea o carte de vizită medicinii şi industriei farmaceutice locale şi şi-a pus cuvântul zălog pentru calitatea cercetării clinice din România. “La un moment dat am avut ca invitat un speaker care conducea un grup de studii clinice în Canada, care lucrau cu un produs foarte important și l-am pus în contact cu medici din România care erau foarte entuziasmaţi la ideea că ar putea să lucreze cu produsul respectiv, şi am insistat foarte mult ca România să fie inclusă. Mi-a spus: Ok, dar dacă lucrurile nu merg bine, este responsabilitatea ta! Am spus că mi-o asum. Studiul era foarte complicat şi presupunea foarte multe lucruri pe care medicii de aici nu le mai făcuseră, dar a mers foarte bine!”.

Un alt moment a fost când a reuşit ca unul din produsele importante ale companiei, “hi-tech” la ora aceea, să fie “produs în cooperare cu o firmă din România”, ceea ce scria şi pe cutia medicamentului. “Șefii nostri de la Paris au fost iniţial foarte reticenți, însă i-am convins şi au venit şi au vizitat fabrica. Au rămas impresionaţi, iar eu am fost foarte mândră. Nu era puţin la vremea aceea, în anii ’99 – 2000”, îşi aminteşte Carmen Mihai.

Să lucrezi în farma nu e greu, spune Carmen, mai ales dacă ai o bună înţelegere a ceea ce se întâmplă. Însă există foarte multe schimbări din exte­rior care obligă farma să se schimbe “şi la interior”. Spune însă că nu este surprinsă, ba chiar le-a prevăzut din 2007‑2008. “Vor fi din ce în ce mai multe probleme financiare mai ales într-o ţară ca România, unde finanţarea nu a fost niciodată suficientă. Toată lumea este confruntată cu aceste probleme. Ce e particular este că în România măsurile se iau “on the spot” sau la diferite presiuni. Cred că la noi lipseşte viziunea pe termen mediu şi lung şi anticiparea impactului”.

Noul mecanism de clawback adoptat la începutul lunii octombrie e un exemplu pentru această lipsă de viziune: “Cred că s-a pornit de la o premisă greşită, aceea că consumul de medicamente este 100% controlat de companiile farmaceutice. Nu cred că este aşa, oricum n-ar trebui să fie aşa. Medicamentele nu intră în categoria opţionalului, ele reflectă nevoia pacienţilor. Viitorul, şi nu foarte îndepărtat, va demonstra asta. Sistemul de sănătate are nevoie de o strategie pe termen lung”.

Un aspect la care industria are de lucru este propria sa imagine, consideră Carmen Mihai, în condiţiile în care la interfaţa cu publicul a venit în general zona de marketing, lăsând în umbră munca asiduă pe care o depun oamenii de ştiinţă din laboratoarele de cercetare: “Există suspiciuni la adresa industriei, care, sigur, nu e o societate caritabilă, deşi putem vorbi şi despre numeroase proiecte CSR în care suntem implicaţi. Percepţia, însă, nu este chiar cea pe care ne-am dori-o şi este neajunsul întregii industrii. Când am văzut prima dată cum arată centrele noastre de cercetare şi oamenii care lucrează acolo… Imaginea lor e destul de diferită de a celor din partea de promovare, cu care lumea vine în contact”.

Carmen Mihai crede că “viitorul sună diferit” pentru multe business-uri, nu numai pentru farma, iar criza se manifestă inclusiv la nivel de valori, repere, stil de viaţă. “Vor trebui foarte multe lucruri regândite şi reaşezate… cred că oamenii care au stat undeva în spate trebuie să aibă un cuvânt mai puternic de spus”. <<<

După o experiență de 13 ani în piața farma, Anca Maria Bundoi consideră lipsa de predictibilitate în business-ului oricărei companii farmaceutice drept principala particularitate a domeniului în România. „Legislația din domeniul sanitar este încă nefixată, se află în continuă schimbare. În ultimii ani au fost tot felul de măsuri de control al costurilor care evident că trebuie implementate într-o piaţă, dar, pe de altă parte, noi, ca şi industrie de medicamente, ne dorim să fim consultați când se iau aceste decizii care ne privesc. Unele schimbări ne-am dorit să se întâmple şi nu s-au întâmplat – cum ar fi actualizarea listei de compensate, altele au fost măsuri pe care autorităţile le-au luat şi sunt bune – de exemplu, referenţierea la  generice scade costurile pentru  produsele pentru care există generice, iar diferenţa poate fi folosită pentru inovatoare”, spune Anca Bundoi.

După finalizarea studiilor medicale în cadrul Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” și a stagiului medical realizat la Spitalul Polizu, a început să lucreze în farma în 1999 și a trăit perioada „de aur”, cum o numește, a industriei. „Veneau foarte multe medicamente noi pe piață, inovative, lumea era avidă de cunoaștere, în perioada aceea patentele erau mai lungi, stăteai mai mult cu un original pe piață, stategiile de marketing erau diferite. Sistemul de asigurări sociale era chiar la inceput; apoi lucrurile au început să fie tot mai reglementate și mai clare, ceea ce era normal să se întâmple”, afirmă Anca Bundoi.

Și-a început cariera în cadrul Merck Sharp & Dohme, unde, lucrând în divizia de spitale care promova și produse antiretrovirale, a colaborat cu Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș”, cu Centrul Regional pentru HIV- SIDA de la Constanța și a cunoscut medici cu suflet care au realizat multe în acest domeniu în România. Pasul următor a fost oportunitatea în cadrul Pfizer România, compania numărul unu în piața farma la nivel mondial, unde a petrecut patru ani (2002-2006), a învățat mult și a avansat, promovând de la o poziție de manager regional de vânzări la una de Access Manager. „La momentul la care am preluat aceste responsabilități în Pfizer, erau puţini oameni în domeniu care aveau o astfel de poziție. Acum există în multe companii”, spune Anca Bundoi. S-a dovedit a fi de viitor; atunci când i s-a propus un post similar, însă la nivel first-line management în cadrul Schering-Plough România, a decis să facă următorul pas și să accepte provocarea. „La Schering-Plough m-am ocupat singură de foarte multe lucruri, am traversat o perioadă foarte stresantă din punctul de vedere al mediului de afaceri, dar am avut și satisfacţii profesionale foarte bune”, își amintește Anca.

În 2008, pentru că simțea nevoia unei pauze și a unui timp pe care să și-l dedice ei și familiei, a decis să își înființeze propria firmă în care, timp de doi ani, a derulat proiecte  legate de preţuri şi compensare pentru companii mai mici, a dezvoltat cursuri de comunicare cu pacienţii dedicate cadrelor sanitare şi a ţinut cursuri de training pentru angajați din companii farmaceutice, Anca Bundoi fiind trainer acreditat de Ministerul Muncii. „Lucrurile nu au mers cum mi-am dorit”, spune ea. „Primul an a fost ok, dar al doilea nu a fost la fel şi, având în vedere contextul economic, am decis să revin în farma”.

De la începutul anului, Anca lucrează pentru Boehringer-Ingelheim. Planuri de viitor? Acum este de puţin timp în companie, dar pe viitor i-ar surâde să fie implicată pentru o perioadă într-un proiect regional, pasul firesc în dezvoltarea carierei. „Aş vrea să văd că se întâmplă nişte lucruri bune în această piaţă, că industria farmaceutică devine o voce ascultată, că se actualizează lista  de compensate, că pacienţii români sunt trataţi la nivel european. Ne dorim să avem un business care să meargă mai bine şi aş vrea să fiu unul din promotorii acestui «mai bine» pentru companie”, spune ea.

Anumite momente – de exemplu, atunci când intră într-o clinică privată sau într-un spital care arată foarte bine – îi aduc nostalgia practicării medicinei, deşi este conştientă că decizia de a lucra în industria farmaceutică este cea mai bună pe care o putea lua în acel moment. <<<

Există elixirul tinereţii ?

Există şi a existat dintotdeauna. Acum a fost redescoperit şi prezentat într-o formă adecvată timpului în care trăim. Elixirul tinereţii este strugurele. Şi sucul de struguri, care a fost la îndemâna oamenilor încă din antichitate, când Italia era supranumită “ţara vinului”. În Evul Mediu mânăstirile erau adevărate temple de producere a vinului, considerat o băutură nobilă, la care avea acces doar protipendada epocii. Într-o istorie a francilor scrisă de episcopul de Tours prin secolul VI, se spune că pe vremea aceea toată lumea bea vin, vinul era parte a dietei zilnice, deoarece apa nu e bună de băut. În acea perioadă alimentaţia era bazată pe carne, sărată excesiv ca măsură de conservare, şi pe vin, despre care istoricii spun că ar fi fost consumat în loc de salate. Richard Inimă-de-Leu avea propria vie, la Bordeaux, şi îşi fabrica singur mustul. Toate aceste mărturii demonstrează că, intuitiv, omul a detectat “bomba de sănătate” care este strugurele şi, implicit, sucul de struguri. Aici se cuvine să fac o precizare foarte importantă: în Evul Mediu se murea din cauza bolilor infecţioase, a pneumoniilor, a epidemiilor de ciumă, de lepră, din cauza septicemiilor ca urmare a rănilor dobândite în cruciade şi nu numai…. Nu se murea din cauza bolilor organice. Istoria cunoaşte nenumărate exemple de longevivi medievali. În general, aceştia sunt din rândul călugărilor (principalii cultivatori şi prelucrători ai strugurilor). Vracii şi doctorii medievali erau, de asemenea, longevivi, tocmai pentru că fabricau şi foloseau tot felul de prafuri şi poţiuni naturale….

Şi cum rămâne cu “consumul de alcool dăunează grav sănătăţii” ?

Am auzit de la un sommelier o caracterizare foarte sugestivă a vinului: “un emisar neserios – oamenii îl trimit în stomac şi el se duce la cap”. Altfel spus, ca orice “medicament”, şi vinul are efecte adverse. Şi nu puţine, mai ales în condiţiile în care progresul industrial şi-a pus amprenta şi asupra producerii lui. Astăzi, după ani de cercetări, putem beneficia de efectele miraculoase ale vinului, dar fără efectele consumului de alcool.

Se mănâncă struguri pe planetă, se bea şi vin, dar cred că sunt puţini cei care sesizează efectul de elixir al tinereţii …

Cu siguranţă, vinul sau numai vinul nu are efecte terapeutice. Dimpotrivă. Cercetătorii de pretutindeni s-au mobilizat ca să descifreze misterul boabei de strugure. Cei din Spania au făcut o descoperire de proporţii. Strugurele conţine o substanţă deosebită – resveratrol – care are proprietăţi remarcabile: opreşte îmbătrânirea externă, împiedică oxidarea celulelor, captează radicalii liberi care au efecte negative asupra sănătăţii, are efect antiinflamator şi, foarte important, este o substanţă cardio-protectoare. Din păcate, cantitatea optimă de resveratrol necesară pentru stoparea procesului de îmbătrânire şi pentru menţinerea stării generale de sănătate se obţine mâncând zilnic 45 kg de struguri sau echivalentul acestei cantităţi în vin, aproximativ 45 de sticle de vin.

Practic este imposibil, chiar dacă vinul nu ar avea alcool. Există altă soluţie ?

Din fericire, DA. Când spunem „am sau are 30 de ani” avem în minte imaginea tinereţii. Puţini ştiu că aceasta este vârsta la care organismul începe să se uzeze, să îmbătrânească. Ceva mai atente şi grijulii, unele tinere femei (mai ales cele care îşi permit financiar) încep să fie adeptele tratamentelor anti-aging, care constau, în cea mai mare parte, în tratamente cosmetice de suprafaţă. Acestea nu sunt de durată pentru că îmbătrânirea porneşte din interiorul organismului, de la nivelul celulei. Frumuseţea superficială se întreţine şi se obţine din interior. Cel mai bun răspuns împotriva deteriorării celulare şi, implicit, a uzurii, a îmbătrânirii organismului, îl obținem prin intermediul REVIDOX.

Ce este REVIDOX ?

REVIDOX este cel mai nou şi poate cel mai eficient antioxidant. Este un supliment alimentar total natural, rezultat al unor ani de cercetare și care are aprobarea științifică a CSIC (Centro Superior de Investigaciones Científicas) și a AESAN (Agencia Española de Seguridad  Alimentaria Y Nutrición). REVIDOX este o moleculă unică şi exclusivă compusă dintr-un concentrat de substanțe active, STILVID 84%, pe bază de STRUGURE și RODIE. Formula sa concentrează într-o singură capsulă extract integral de STRUGURE și RODIE îmbogăţit cu polifenoli, care contribuie într-un mod sinergic la încetinirea îmbătrânirii celulare şi la repararea semnelor interne şi externe ale vârstei.

Piaţa suplimentelor alimentare este bine reprezentată peste tot în lume. Ce aduce nou REVIDOX ?

REVIDOX conține într-o capsulă atât resveratrol cât au 45 kg de struguri sau 45 de sticle de vin.  Concret, REVIDOX acţionează ca o frână împotriva îmbătrânirii celulare, împiedicând oxidarea celulară. Descoperirea sa este un pas crucial în procesul de stopare a îmbătrânirii şi de prevenire a problemelor majore de sănătate. REVIDOX prelungeşte durata de viaţă a celulelor, aceasta fiind principala sa acţiune anti-îmbătrânire. De această ”longevitate” celulară beneficiază fiecare organ în parte – inima, plămânii, stomacul şi, în final, întregul organism. Este şi un puternic antitumoral. Una dintre componentele mecanismului său de acţiune se bazează pe captarea radicalilor liberi, care au efecte negative asupra sănătăţii. Radicalii liberi sunt fragmente de molecule sau atomi care au electroni liberi în plus sau în minus. Aceştia “sapă” în corpul uman în căutare de alţi electroni liberi. În drumul lor distrug, la propriu, celulele, ţesuturile, uneori chiar ADN-ul. REVIDOX ajută la diminuarea stresului oxidativ, neutralizând până la 50% dintre radicalii liberi care se produc în organism. Diverse studii confirmă capacitatea sa de a stimula familia de gene SIRT1, care codifică sirtuinele, numite şi “gene ale longevităţii”, care permit extinderea vieţii celulelor. Prin studii clinice la om s-a demonstrat eficacitatea REVIDOX în protecţia şi diminuarea riscului de boli cardio-vasculare, prima cauză de mortalitate, după cum se ştie. REVIDOX frânează oxidarea LDL-ului (“colesterolul rău”), împiedicând formarea trombozei.  Are efecte notabile antiinflamatorii şi de stimulare a imunităţii. Nu în ultimul rând, aş aminti efectul protector asupra fibrelor elastice ale pielii şi puternica acţiune împotriva petelor. Pe ansamblu, cred că nu este o exagerare să vorbim de un elixir al tinereţii.

Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica,  luna Septembrie 2011.

Aterminat Managementul Instituțiilor europene la Cluj și în vacanțe a lucrat în Statele Unite. A aplicat apoi la un MBA, unde spune că a întâlnit profesori și oameni extraordinari. “Ce am învățat? Să tac când e de tăcut și să vorbesc când am ceva important de spus”, rezumă lecția MBA-ului la o singură frază. Nu se preda teorie, ci erau simulate proiecte din viața reală.

Apoi a participat la un târg de cariere. “Aveam impresia că nu dădusem suficiente șanse țării mele. A fost o șansă, am fost omul potrivit, la locul potrivit, la timpul potrivit”. După care a urmat șocul Bucureștiului, cu atât mai mare pentru un om care experimentase în România numai viața în Ardeal. Pe de altă parte, a intrat într-o firmă mare, “cu multe oportunități” și o cultură corporatistă bine definită. “Am intrat direct în pâine”, spune ea.

Prima sa poziție a fost junior new business development manager – se ocupa de pregătirea lansării unor noi produse. Însă întârzierea cu care se actualizează lista de compensate face ca firma să nu aducă în România produse care sunt rambursate pe alte piețe încă de acum patru ani.

Din 2009 este corporate affairs manager, se ocupă de depunerea dosarelor de preț și rambursare pentru produsele firmei, precum și de relațiile guvernamentale. Ce face? Health economics și farmaco-economie – știința folosirii medicamentului celui mai bun în condițiile unor resurse limitate. Cu alte cuvinte, manevrează balanța preț/ca-litate. În plus, încearcă să asigure predictibilitate climatului legislativ și de reglementare local din domeniu.

Spune că o țară e un mare colos despre care nu te poți aștepta să se miște de la un an la altul. Însă e optimistă că lucrurile încep să se schimbe și la noi, există presiune pe implementarea legislației europene și, mai ales “începe să existe și o masă de tineri profesioniști, între 25 și 45 de ani, care sunt conștienți de drepturile lor civice” și încep să le și ceară. “Simt că începe să existe un pic de trezire civică”, spune ea.

Crede în “politica pașilor mărunți” și încearcă să-și țină în frâu nerăbdarea. În ceea ce privește finanțarea sănătății și reformele, spune că acestea trebuie să meargă în paralel, bidirecțional, nu poți face reformă fără o alocare adecvată. Împreună, cele două componente vor conduce în final la rezultate. “Chiar din cauza subfinanțării există probleme de ineficiență a chelturirii banilor publici. Nu neg că există loc de economii semnificative, dar nu ne putem permite să fim tratați ca într-o țară bananieră până atingem aceste economii”, crede Simona Bucur.

Cum e în farma? “Farma e dinamică, frumoasă și nu te plictisești niciodată, te ține în priză”.

Să nu ne supraevaluăm așteptările, să ceri de nenumărate ori până ca celălalt să sesizeze nevoia și o abordare realistă în ceea ce face sunt lecțiile pe care spune că le-a învățat până acum.

În același timp, echilibrul, consistența mesajului și viziunea pe termen lung sunt cele trei elemente pe care încearcă să nu le piardă din vedere în tot ceea ce face. <<<

În ceea ce privește adresabilitatea, aceasta este estimată să crească semnificativ după 1 iulie, odată cu intrarea în vigoare a contractului cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

“Din ce în ce mai mulți se adresează sistemului privat, pentru că din ce în ce mai multe centre au și această componentă, lucrează cu Casa de asigurări. Chiar dacă au un venit mai mic, își pot face analize sau investigații decontate de Casă. În funcție de natura serviciilor, se percepe o coplată pe care, în general, pacienții și-o pot permite. Astfel, datorită acestei facilități, ne adresăm și celor care au mai puțini bani. La spital a început de la 1 iulie contractul cu CNAS, și decontările sunt chiar semnificative”, apreciază Doris Andronescu, exemplificând cu suma decontată pentru o naștere, de 4000 lei. Pentru orice fel de alt caz medical sau chirurgical, decontul este de 2000 lei.

Doris Andronescu a pornit acum zece ani, în 2001, cu o clinică de 12 cabinete, într-o perioadă în care nu exista încredere în sistemul medical privat nici din partea medicilor, nici din partea pacienților, ba chiar exista “o ușoară ostilitate”. După ce a renunțat la conducerea Cetelem, omul de afaceri Florin Andronescu s-a implicat și el în businessul soției sale. Sanador a mai deschis apoi, în 2005, tot în București, o clinică mai mare, cu 40 de cabinete, dezvoltând imagistica și o flotă de ambulanțe proprii, dar businessul Sanador s-a dezvoltat, comparativ, cu mult mai puțin aplomb decât cel al altor operatori privați. Proprietarii Sanador nu au mizat pe dezvoltarea unei rețele de clinici în țară, dar au așteptat, și-au făcut toate calculele, au apelat la un “guru” al spitalelor, Simon Lovegrove, și au investit masiv într-un mare spital generalist în centrul capitalei, lângă Piața Victoriei.

“Nu putem spune cu cât va crește adresabilitatea, pentru că abia am început să funcționăm, din 14 apri-lie. Până acum evoluția a fost foarte bună, adresabilitatea a crescut de la o săptămână la alta, probabil că atunci când va interveni contractul cu Casa va înseamna o creștere mare, în special în obstetrică, dar noi ne dorim pentru toate specialitățile, pentru că nu suntem numai maternitate”, explică Doris Andronescu.

Profit operațional în trei ani, amortizare în zece

Până acum ponderea contractului cu CNAS în businessul Sanador nu a însemnat mai mult de 10%, și a provenit din serviciile decontate pe laborator și imagistică. Însă pentru serviciile paraclinice bugetele sunt diferite, iar spitalul ar urma să capete ponderea cea mai importantă în cifra de afaceri a companiei. Abonamentele corporate înseamnă o altă piață pe care Sanador nu a mizat foarte mult, lăsând această bătălie altor operatori – din cifra de afaceri a companiei, de 11 milioane de euro anul trecut, numai 15% provine din abonamente. “Noi nu ne-am bazat foarte mult pe abonamente deoarece nu reprezintă medicina adevărată, important este plătitorul care vine din stradă. 15% din cifra de afaceri reprezintă abonamentele, 10% Casa și restul sunt plătitorii adevărați, adevărata adresabilitate, pacientul din stradă. Ca să atragi pacientul din stradă este nevoie de o muncă intensă, care durează de mulți ani, trebuie să conferi încredere și calitatea serviciilor medicale să fie tot timpul la fel”, explică dr. Andronescu. Pentru acest an proprietarii Sanador au gândit două scenarii pentru cifra de afaceri: 15 – 16 mil euro pentru scenariul pesimist, 24 – 25 milioane de euro pentru scenariul optimist.

În ceea ce privește gradul de ocupare, dat fiind că pentru un spital gradul maxim de ocupare acceptat e 80- 85%, obiectivul este, pentru primul an de funcționare, 30%. “Asta înseamnă cam 3.500 de pacienți la numărul nostru de paturi. Profitul operațional apare după trei ani, amortizarea după 10 ani, există un business plan la care s-a lucrat cred că mai mult de doi ani. Am avut consultant un guru al spitalelor, Simon Lovegrow, și în cadrul acestui proiect am prevăzut anii de pierdere, până apare profitul operațional”, spune Doris Andronescu.

Medicii de afară se întorc pentru salarii ca în vest

Sanador are acum 200 de angajați și alți 300 – 350 de medici colaboratori, dar echipa este prevăzut să crească odată cu gradul de ocupare. Salariile variază, funcție de specialitate, de la 2000 – 3000 de euro până la 10.000 – 12.000 de euro în imagistică, iar pentru salarii similare cu cele din vest medicii români vor să se reîntoarcă acasă, alături de familii. “Sunt medici care au venit din Germania, Franța, se întorc acasă, au aceleași venituri și sunt cu familia. La noi sunt două cazuri și suntem întrebați dacă vrem să angajăm, sunt foarte mulți care își doresc să se întoarcă. Numărul angajaților pe care îi avem corespunde gradului de ocupare de la acest moment, care este de început”, explică Doris Andronescu.

În ceea ce privește medicii care vin din spitalul de stat la privat, adaptarea este o problemă legată mai mult de caracter, și nu ia mai mult de câteva zile unui medic să se adapteze la privat. “E funcție de educație, de caracter, durează o zi, două, trei. Imediat își dau seama că pacientul este rege, el trebuie respectat, răsfățat… În funcție de caracterul fiecărui medic, poate lua foarte puțin”, spune dr. Andronescu, subliniind că echipa îi este alături încă de la început, însă s-a dezvoltat permanent.

În ceea ce privește complexitatea intervențiilor în privat, Doris Andronescu își dorește ca în spital să fie făcute operații complicate, iar pentru a susține acest lucru a investit masiv în compartimentul de rezistență, terapia intensivă, care să gestioneze cu maxim de profesionalism problemele care pot apărea. “Terapia intensivă este o zonă deosebit de importantă, pentru că dacă se întâmplă vreo complicație, acolo este rezolvarea. Apoi avem zona de medicină de urgență, cu ambulanțele proprii, pe care noi le avem din 2005, nu sunt subcontractate. E foarte important să ai flota ta de am-bulanțe… am încercat să dotăm spitalul de așa natură încât să facem față oricărei complicații”, spune dr. Andronescu.

Piața de medicină privată, evaluată la 450 de milioane de euro, trăiește un moment de eferves-cență odată cu materializarea treptată a proiectelor de spitale ale operatorilor privați, anunțate în ultimii ani. În București ar fi loc de 10 spitale private generaliste, cu 250 de paturi fiecare, arată statisticile din străinătate, raportate la populație. Aceleași statistici arată că în țară este loc de 100 de spitale private.

Competiția între stat și privat, dar, mai recent, și între privat și privat, este de natură să crească atât eficiența serviciilor medicale, cât mai ales calitatea acestora.

“Spital mi-am dorit dintotdeauna. De pe vremea când eram în sistemul public, la Spitalul de nefrologie Carol Davila. Mi-am dorit foarte mult pentru că am văzut toate neajunsurile dintr-un spital de stat, însă mi-am dat seama că nu pot imediat, mai ales în 2001, când nu exista nici un spital privat. Am început cu o clinică mai mică, însă întradevăr, visul meu a fost un spital. Și cel mai frumos moment a fost când proiectul s-a definitivat și când am văzut satisfacția medicilor în raport cu ceea ce au acum și cu ceea ce li se oferă”, spune Doris Andronescu. <<<

Ce ştiaţi despre România înainte de a veni aici ?

Nu prea multe, de fapt, dar m-am documentat serios când am aplicat pentru această poziţie. Dacă e să vorbesc numai despre MSD România, atunci pot spune că această filială se bucură de o foarte bună reputaţie în cadrul Merck, atât pentru bunele rezultate în business, cât şi pentru calitatea oamenilor care lucrează pentru companie.

Cum aţi găsit piaţa farmaceutică din România ?

În scurta perioadă de când sunt aici am senzaţia că mediul se schimbă foarte rapid şi că, într-o anumită măsură, este dificil să stabileşti cu acurateţe obiective de business pe termen lung. Una din caracteristicile pieţei locale este legată de termenele foarte lungi de plată pentru farmacii, situaţie care nu mai este întâlnită nicăieri în Europa.

Care consideraţi că sunt cele mai importante provocări pe piaţa farmaceutică locală? Dar oportunităţile ?

Aş începe cu oportunităţile, pentru că vreau să vedem perspectiva pozitivă: vorbim de o ţară în care cheltuielile cu sănătatea sunt în urma celor mai multe dintre statele membre UE. Este o situaţie care va trebui să fie corectată în viitor, şi nu mă refer aici exclusiv la cheltuielile cu sănătatea ale sistemului public. Trebuie să facem loc şi creşterii pieţei asigurărilor private de sănătate, care va îmbunătăţi competiţia cu sistemul de stat, şi care, în final, va avea ca rezultat o mai bună calitate şi servicii mai bune pentru pacienţii români. În timp, sunt convins că aşa se va întâmpla. Cât timp va lua? Asta nu pot spune.

De asemenea, sunt multe provocări în faţa noastră. Am menţionat deja termenele de plată care au un impact mare asupra businessului. Primim acum plata pentru medicamente pe care le-am vândut cu mai mult de un an în urmă. De asemenea, o altă provocare este reprezentată de actualizarea listei de medicamente compensate, dat fiind că ultima actualizare a avut loc în 2008. Este o perioadă de timp provocatoare pentru orice companie care are produse noi care nu sunt compensate, în timp ce timpul în care ele sunt protejate de patent se scurge. Mai important, cred că pacienţii din România trebuie să aibă aceleaşi drepturi la cel mai bun tratament disponibil ca şi cei din alte state.  Noi, ca şi companii farmaceutice, sau cel puţin compania în care lucrez, ne dorim să lucrăm în parteneriat cu autorităţile publice pe un model de compensare care ar putea asigura un acces mai facil al pacienţilor la tratamentele de ultimă generaţie. Deoarece ne simţim responsabili în faţa pacienţilor, suntem dispuşi să fim flexibili în cadrul discuţiilor cu autorităţile, în beneficial final al pacienţilor.

În opinia dvs., care sunt cele mai surprinzătoare aspecte în piaţa farmaceutică locală ?

Sunt aici numai de puţin timp, încă învăţ subtilităţile pieţei. Multitudinea de schimbări de reglementare reprezintă o preocupare pentru piaţa însăşi.

MSD a crescut permanent în ultimii ani şi ocupă acum locul 7 în topul companiilor farmaceutice în piaţa locală, conform statisticilor Cegedim. De unde a venit această creştere? Există încă potenţial pentru a fi exploatat în viitor? Poate până la locul 2, poziţie pe care compania o ocupă la nivel global ?

Cea mai mare contribuţie la această creştere a avut-o fuziunea cu Schering Plough, care a avut un impact considerabil atât la nivel global, cât şi pe piaţa locală. Considerăm că Merck este cea mai bună companie farmaceutică la nivel  mondial şi vrem să ne bucurăm de aceeaşi reputaţie şi pe piaţa locală.

Există investiţii ale MSD în domeniul studiilor clinice în România? Dacă da, care este dimensiunea acestora ?

Avem peste zece studii clinice derulate anul trecut care au inclus aproximativ 200 de pacienţi. Pentru acest an, în afara studiilor clinice pe care le desfăşurăm, oferim unul din cele mai noi produse, Boceprevir, pentru tratamentul a 200 de pacienţi români care suferă de hepatită C şi care au nevoie disperată de tratament.

Care sunt obictivele MSD în România pentru acest an? Dar pe termen mediu ?

Obiectivul nostru este să fim cea mai bună companie farmaceutică din România.

Pentru textul integral vezi editia print Medica Academica,  luna Iulie – August 2011.